Superstar + Stan Smith = Superstan

Două modele clasice și ultra vândute. Superstar și Stan Smith. Ce-a ieșit se numește Superstan.
În ultima perioadă, Adidas și Nike își tot combină modelele pentru a a scoate unele noi. Ieri scriam de Vapormax 360, astăzi a venit rândul lui Superstan.

Adidas Superstar, modelul pe care îl vezi în picioarele foarte multor oameni. A apărut la prin ’69 ’70, fiind un model destinat baschetului. În Europa au ajuns prin ’72 în Germania iar până în anii ’90, modelul a fost produs în Franța. Colecționarii dau bani frumoși pe modele pe care scrie “made în France”. Întreaga istorie o găsiți aici.

Adidas Stan Smith, numit inițial Haillet după un alt tenismen, Robert Haillet. Au apărut pe la începutul anilor ’60 și-au fost “făcuți” pentru tenis. Din 1971 modelul a fost redenumit Stan Smith. La acea vreme, Smith era numărul 1 mondial, iar Adidas a dorit să colaboreze cu el. Logo-ul acestui model datează de pe la începuturile anilor ’80, astăzi fiind încă prezent pe limba pantofului. Prin topurile ce contează, acest model este considerat în top 10 greatest sneakers ever made.

Modelul Superstan, menține silueta lui Smith și botul Superstarului. Nu știu dacă e vreun magazin care îl are pe stocuri, dar pe site-ul Adidas, sunt listați în jurul sumei de 100 de euro.

 




1 Response

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Post comment